Din clipa când M-ai întâlnit
şi te-am chemat şi mântuit
şi ai urmat pe calea Mea,
să ştie clar inima ta:
— Te-am pus STRĂJER
În tine-am pus şi har şi cer
și Sângele, ce L-am vărsat
tot ție ţi-am încredinţat.

Străjer te-am pus nebiruit,
copil al Meu, frate iubit.
Şi tot ce am ţie ţi-am dat;
puterea să chemi din păcat
la sângele, la jertfa Mea.
Te-am pus să spui de Golgota,
dar unde-s ei, cei mulți
și dragi iubiți ai Mei?
Tu nu simţeşti cum te usuci
când roadă nu vrei să aduci?
În harul Meu cum ai să creşti
dacă lumina Mea nu eşti?

Străjerule de ultim ceas
numai clipite-au mai rămas.
De voi veni la tine iar
să caut roadă în zadar,
şi toţi acei ce-s mulți
şi dragi iubiţi ai Mei
vor fi pierit în răul lor,
fără a şti de Salvator;
când sângele lor va striga
l-oi cere tot din mâna ta.
Străjer fricos, străjer nedemn,
ca Iuda vei fi veșnic semn
de îmi vinzi Sângele-Mi vărsat,
pe teamă, lene şi păcat.